Anul trecut, pe data de 15 august (un moment special - Adormirea Maicii Domnului), eram abia ajunsa in Elvetia, la Geneva, oras de care am ramas de atunci iremediabil indragostita.
Imi aduc aminte cum ma plimbam pe stradutele din Geneva, cu gandul la mai vechiul meu vis de a face un masterat la Universitatea din oras si cum le-am spus, cu un oarecare regret in glas, parintilor mei ,,Cat mi-ar fi placut sa locuiesc aici o perioada...".
In glasul meu era regret pentru ca in acel moment visul de a face un masterat in strainatate ramasese undeva departe, planurile mele de viitor conturandu-se sub cu totul alte auspicii. Auspicii care la momentul respectiv erau luminoase, dar nu puteau sterge umbra unui regret. ,,Cum ar fi fost daca...?" Numai cand ma gandesc la asta, imi dau seama cat de schimbatoare este viata si cat de neasteptate sunt uneori planurile pe care le are ea cu noi.
Acum, pe data de 15 august 2007, la fix un an de la ziua in care imi imaginam cum ar fi sa traiesc in Geneva cateva luni, imi fac bagajele pentru marea mea plecare in Europa. Un an de zile in care voi face masteratul pe care mi l-am dorit atat de mult si...da...voi petrece 4 luni din el la Geneva.
Pentru ca nimic nu este intamplator pe lumea asta, tot astazi am revazut un film pe care mi l-a recomandat un prieten la inceputul anului. Un film interesant despre puterea gandurilor noastre si a visurilor pe care le proiectam, pentru viitor. Desi l-am mai vazut de multe ori, astazi parca am inteles mai bine ca oricand semnificatia cuvintelor din el: "Whatever it is that you are feeling, it's a perfect reflection of what is in the process of becoming...".
Si pentru asta, mai mult ca oricand, sunt recunoscatoare lui Dumnezeu. Pentru ca imi traiesc visul. Si asta e cel mai minunat lucru!
Un comentariu:
Trimiteți un comentariu