Pentru ca nu am avut acces la net in primele zile, dar mi-am scris insemnari in format electronic, le pun acum pe blog, cand in sfarsit am ajuns in camera mea din campus.22.08.07
Prima mea zi in Leiden
Am ajuns in Leiden… Hooray! J Dupa un zbor de 3 ore cu avionul (care parca a trecut f.repede), am ajuns pe Aeroportul Amsterdam Schiphol si apoi la Leiden. Am avut de ales intre a lua trenul si a lua un taxi care sa ma duca la Leiden(sunt 30 de km intre Amsterdam si Leiden) si, pentru ca eram cam obosita si cu bagaje, am decis in favoarea taxiului. Nici nu pot sa incep sa vorbesc despre ce fel de autostrazi au olandezii…pot spune doar ca am facut cam 15 min intre Amsterdam si Leiden…asta spune totul.
Pentru ca e o lume nu mica, ci FOARTE mica, soferul de taxi m-a intrebat de unde sunt si, cand i-am spus ca din Romania, a inceput sa-mi vorbeasca intr-o romaneasca stricata. Cum asa? Ei bine, avea prieteni in Romania (culmea, chiar in Botosani, orasul mamei mele J), vizitase toata Romania (mi-a facut capul calendar enumerandu-mi toate orasele prin care a fost si ce a vazut) si prietena lui era romanca si locuia cu el in Amsterdam. Desi nu prea aveam chef de conversatie si preferam sa admir peisajul, a sunat-o pe prietena lui si mi-a dat-o la telefon, pentru ca, citez ,,tare bucura vorbeste cu romani”. Pentru ca omul era extrem de vorbaret si prietenos, am zis sa nu fiu nepoliticoasa, asa ca am vorbit la telefon cu prietena lui, care parea o fata de treaba, romancutza de-a noastra.
Dupa asta, mandru nevoie mare, omul nostru a simtit nevoia sa-mi impartaseasca si din gusturile lui muzicale, pentru ca si-asa eram ,,intre romani”(el se considera deja roman, dupa propriile afirmatii) si, ca sa am si show de divertisment, a inceput sa-mi fredoneze un ,,Suparat, suparat sunt Doamne suparat…”(care se pare ca a devenit hit international…) si mi-a aratat colectia lui de cd-uri cu muzica din Romania (respectiv manele). Calatoria cu taxiul s-a incheiat pe ritmuri de Guta, Adi de la Valcea si care-or mai fi, cert e ca erau ceva cu dusmani, valoare, femeile care ,,ma paraseste” si altele. Nu stiu cat intelegea amicul taximetrist din ele, un lucru e sigur - ii placeau la nebunie. Am fugit de manele in Bucuresti si am dat de ele in Olanda…now that’s ironic!
M-am cazat la Golden Tulip Leiden, hotelul care va fi punctul de intalnire cu colegii si profesorii mei. Cei de la facultate au preferat sa ne cazeze mai intai pt o zi la hotel, sa ne intalnim si sa punem la punct detaliile organizatorice, dupa care sa ne transferam in campus. M-am cazat asadar si m-am dus sa explorez putin oraselul. Colegii mei vor ajunge in cursul zilei de maine, iar maine seara e primul ,,get-together” cu profesorii.
Leiden este o surpriza incredibila pentru mine. Chiar daca ma asteptam sa fie un oras cochet si frumusel, tipic olandez…realitatea mi-a intrecut asteptarile. Este un orasel superb, cu stradute pietonale, cu niste cladiri care par desprinse dintr-o carte de povesti ale copilariei(toate in stil olandez, cu fatada din caramida in diverse culori, aranjate cu mult bun-gust, cu flori in balcoane, efectiv pare totul ireal de linistit si de asezat). Am iesit in cautarea facultatii (deh…curiozitatea nu mi-a dat pace J) si mi-am descoperit campusul. E asezat chiar pe malul unuia dintre canalele care strabat Leidenul si are o pozitie extraordinar de frumoasa, cu vedere la toate cladirile in stil vechi de pe celalalt mal. Pe canalul respectiv se fac si plimbari cu vaporasul si e o atmosfera extrem de romantica si boema. Superb!
Pentru ca tot eram pe Boomarkt, strada unde se afla facultatea, am luat o gustare la o pizzerie foarte draguta, situata chiar vizavi de facultate. „La Piccola Italia”, un local tipic italienesc (unde bucatarul era turc sau pakistanez, dar de cand cu globalizarea asta nu mai e de mirare nimic J ) unde se face o pizza „adevarata”. Foarte buna, intr-adevar, am mancat o ,,Capricciosa” ca la ea acasa in Italia.
Am identificat si cateva elemente de interes pentru urmatoarea perioada, gen supermarketuri, cafenele, librarii, biblioteci, dar explorarea de abia acum incepe.
Oricum, un lucru este cert – orasul e absolut superb!
23.08.07 - A doua zi
Astazi am inceput sa ma obisnuiesc cu orasul, deja am cateva repere si pot spune ca l-am strabatut aproape in intregime, mai ales ca este foarte micut. Din 100.000 de locuitori, 10.000 sunt studenti, fiind oras universitar, deci e intr-adevar o mica oaza de liniste in lumea asta agitata. Imi face placere sa-i privesc pe oamenii care trec pe strada, au o mina atat de relaxata, sunt atat de impacati cu vietile lor asezate si tihnite, incat aproape ca locul asta incepe sa ti se para ireal.
Am facut aproximativ 400 de poze in doar 2 zile de cand sunt aici, si asta pentru ca nu ma mai satur sa fotografiez toate minunile de prin orasel. Nici o cladire nu seamana cu alta, toate au cate ceva deosebit, iar stradutele sunt extraordinar de pitoresti si de frumoase. Aproape tot orasul are strazile pietruite si impresia de vechi pe care o lasa ii accentueaza farmecul. Cand ma uit la unele din cladirile de aici, chiar ma simt ca in paginile unei carti de povesti, pentru ca totul este ,,prea perfect”. Toate la locul lor, totul asezat, totul cochet, totul curat, ca scos din cutie. Zici ca este un oras construit de cineva, cu copacii din hartie(pentru ca totul este de un verde incredibil si aproape ti se par ,,artificiale” plantele pe care le vezi), cu cladirile din bucatele de lego si cu oamenii ,,soldatei pe o planseta de joc”.
E o intreaga nebunie cu bicicletele, sunt MII...si trebuie sa fii atent la tot pasul sa nu dea peste tine vreunul, fiindca drepturile biciclistilor le depasesc pe cele ale pietonilor...sunt mai multe piste de bicicleta decat trotuare...asa ca trebuie sa ai mare grija.
Preturile sunt neasteptat de mici pentru Olanda, care e o tara destul de scumpa...si...culmea, chiar si comparativ cu restul Europei. Justificarea vine din faptul ca este un oras universitar si majoritatea magazinelor si localurilor practica ,,preturi studentesti”.
Am intrat intr-un magazin foarte frumos, de decoratiuni interioare si am ramas uimita de cate minunatii poti sa cumperi...tot felul de maruntisuri de care nici nu stiai ca ai nevoie (pana cand oamenii de afaceri s-au decis sa inventeze nevoile respective...:) ), de la dopuri pentru sticle in diverse culori si modele, pana la linguri din lemn sculptate cu diverse figurine. Absolut orice iti doreste inima. Mi-a placut mult atmosfera din magazin, una realmente ,,high class”, desi era vorba de un magazin de lucruri marunte pentru casa – se auzea muzica clasica si toate obiectele erau asezate dupa culori, dupa partea casei careia ii erau destinate si...ce mi sa parut cel mai dragut...obiectele erau combinate intre ele, pentru a-ti sugera diferite moduri de utilizare. Cel care a facut designul magazinului a fost, cu siguranta, un om foarte meticulos.
O curiozitate – in Olanda nu prea aveti ce face cu bancnote mai mari de 50 de euro, pentru ca 99% din magazine nu accepta asa ceva. Le este prea frica de falsuri, asa ca te refuza cu zambetul pe buze. Poti sa mori de foame cu bani in buzunar daca nu ai bancnote de 5, 10, 20 sau 50 si indraznesti sa le fluturi sub nas o hartie de 100 de euro. Am incercat sa cumpar ceva cu o asemenea hartie, pentru ca nu aveam nimic schimbat si m-au refuzat in 3 locuri. Pana la urma m-am dus la banca si am schimbat in bancnote mai mici... Problema e ca nu toti accepta si carduri...ceea ce e si mai problematic, ajungandu-se la discutii de genul ,,Nu acceptam 100 de euro. –Ok, dar acceptati card? - Nu acceptam nici card”...in urma carora ajungi tot la banca (aici toate bancile se inchid la ora 5 fix) sau la bancomat(care e ,,adaptat” la cerintele locale si iti da banii in bancnote de maxim 50 de euro).
Nu foarte multi stiu ca Leidenul este orasul natal al lui Rembrandt, cel mai vechi oras universitar din Olanda si al treilea ca vechime din Europa (dupa Salamanca si Padova).
Olandezele sunt...ok...sa incerc sa nu fiu rautacioasa... Hm...nu pot! J Olandezele sunt urate cu spume. Sunt inalte, masive, cand le vezi trecand pe strada doar lungimea parului si machiajul le diferentiaza fundamental de populatia de gen masculin, mai ales ca stilul lor vestimentar e unul dezastruos (sleampat e putin spus), iar ,,feminitatea” e un termen de care au auzit probabil doar in dictionar. O olandeza ,,average” are mana aproape de grosimea unui picior de-al meu. Asta cred ca spune tot...:) Cat despre olandezii de gen masculin...destul de spalaciti si cu o fizionomie tipica tarii lor(toti seamana intre ei, sau cel putin asa ii vad eu), inalti cat usa si robusti, imi par destul de antipatici la prima vedere. Sunt si foarte multi negri, arabi si toate natiile pamantului, dar parca totusi, fata de ce vazusem in Scandinavia (unde erau mai multi negri si arabi decat albi) aici e ceva mai bine.
O mancare cu mare trecere la olandezi sunt cartofii prajiti cu maioneza sau ketchup, pe care ii gasesti de vanzare in orice magazin tip fast-food si la orice ghereta care vinde mancare. Nu au nimic deosebit(initial am crezut ca e vorba de vreun sos...dar e pur si simplu maioneza sau ketchup obisnuit), dar olandezii sunt innebuniti dupa asa ceva. Am luat si eu, de curiozitate, sa vad cum este...dar nu e mare lucru, chiar nu-mi dau seama de ce sunt asa de mari amatori de cartofi.
Mi-am cunoscut colegii...care sunt f.simpatici, chiar mai simpatici decat ma asteptam. E un grup destul de eterogen, in sensul ca in afara de mine toti sunt americani, insa americani de diverse origini. Avem un portorican, o filipineza, o unguroaica la a treia spita(care, contrar asteptarilor, e chiar o tipa ok), un mexican, o italianca...iar cea mai amuzanta chestie in toata treaba este ca in afara de portorican si de spaniol, care isi cunosc ,,limba materna”, ceilalti nu vorbesc altceva decat engleza(cum sta bine oricarui american) J Cea mai amuzanta treaba a fost ca „indianca” cu care mai vorbisem pe messenger si care avea la avatar o poza de FEMEIE (subliniez, de FEMEIE), s-a dovedit a fi un „indian” :D, as in ,,de gen masculin”. Toti au fost socati, pt ca toata lumea avea impresia ca el e o „ea”, tot din cauza pozei. Apparently, era o poza cu prietena lui or something. Dar a fost amuzant! :D
In ,,cohorta” mea(asa se numesc cele doua grupuri in care suntem impartiti – primii care incep in Leiden, ca mine si ceilalti care incep in Londra, asa si-au ales ei) sunt 13 persoane, destul de simpatici din cate am vazut, cred ca totul va fi f.bine. Partea frumoasa este ca, datorita unor factori asupra carora n-am fost informati, dar sincer...nu ma intereseaza J , vom sta in camere single in campus, si nu in camere duble cum fusese vorba initial. Nu pot spune cat de bucuroasa sunt din cauza asta...nu ca mi-ar displacea sa impart camera cu o colega, dar totusi...sa am spatiul meu personal suna fffff bine J. Great!
Am avut si o seara cu peripetii...intorcandu-ne de la localul unde am fost sa socializam (si unde, by the way, am mancat ceea ce numesc ei ,,pancake with ham and cheese”, care seamana cu o pizza dar pe blat de clatita...f.gustos), ne-am urcat 7 persoane intr-un lift de 8 persoane(deci nu depaseam greutatea), am apasat pe buton si...surprise, surprise...nu s-a intamplat nimic, dar nici nu am mai putut iesi. Au chemat fire-department, care au venit in vreo 30 de minute, timp in care am stat intr-o camaruta minuscula de lift si am facut glume pe seama ,,socializarii” noastre ad-hoc. Funny or not, una dintre fete si-a pierdut bagajele la aeroport (la modul ca ,,Domnisoara...n-avem nici cea mai vaga idee unde sunt bagajele dvs...”...ceea ce e absolut cumplit) si spusese inainte sa ne urcam in lift ca ,,Well...if the elevator gets stuck, it will probably be my fault, I’m with the bad luck”. Ironic sau nu...spusele ei s-au adeverit. Norocul ei ca nu mai stam cate 2 in camera, ca altfel cred k ar fi avut probleme sa-si gaseasca o colega de camera J
Coordonatorul nostru de proiect e un tip foarte simpatic, american la vreo 45 de ani, dar locuieste de 20 de ani in Elvetia si spune ca nu s-ar mai intoarce in SUA decat legat fedeles si fortat cu armata si politia. Asta e ca intr-un banc...americanii vor sa iasa din SUA si noi vrem sa intram in ea :D. A fost f.impresionat de faptul ca stiam Elvetia si ca vorbesc 5 limbi straine (ceea ce, sa fim sinceri...pentru un american e ca si cum i-ai spune ca ai brevet de astronaut...), ceea ce nu pot spune ca nu m-a magulit (ca nah...cui nu-i place sa fie laudat :D ).
Am aflat si o super-veste – campusul din Elvetia (din ianuarie) se afla de fapt la Versoix(exact langa Geneva, o localitate superba, unde isi are resedinta Regele Mihai, by the way) si este de fapt un hotel f.vechi si de renume, care a fost renovat in totalitate si transformat in campus Webster. Noi vom fi prima promotie care va locui in el. Well isn’t that TOTALLY COOL? :D
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu