Two wonderfully busy weeks

Nu am mai scris de (prea) multa vreme pe blog si abia azi mi-am dat seama de asta. Sunt momente in viata cand se intampla atatea lucruri si totul e atat de intens incat nici nu simti cum trece timpul. Mai am 3 saptamani aici in Leiden, dupa care urmeaza noua mea experienta, la Londra. Nici nu imi vine sa cred ca timpul a trecut atat de incredibil de repede, probabil nu l-am simtit in trecerea lui fiindca am avut atat de multe lucruri de facut, atatea experiente de trait, atatia noi oameni de cunoscut, incat nu am avut ragazul de simti cum trece timpul.

Cu toate astea, nu am uitat pe nimeni din cei de acasa. Chiar daca nu am apucat pana acum (dar promit sa ma revansez) sa scriu emailuri individuale fetelor mele dragi (Cornelia, Dana, Alina, Cristina, Lavinia). Imi este tare dor de voi si uneori ma gandesc ce frumos ar fi sa putem impartasi aceste momente impreuna. Stiu insa ca vom avea ocazia sa o facem la un moment dat.

Am avut doua saptamani pline de cand am scris ultima oara pe blog. Doua saptamani in care am invatat si continui sa invat tot mai multe despre mine. Sunt foarte mandra de faptul ca am luat A la primele mele proiecte, despre Tribunalul International pentru Crimele de Razboi din Fosta Iugoslavie (ICTY) si respectiv la Midterm, "A Marxist Perspective on the Latin-American Apartheid". In legatura cu primul, cel despre Yugoslavia, a fost un proiect in care am pus foarte mult suflet si ma bucur ca a avut ecou in sufletele profesorilor mei. Profesorul de IR a tinut sa-mi dea inapoi lucrarea personal si mi-a spus, aproape conspirativ "Very good paper. VERY good!". De ce conspirativ? Pentru ca in lucrarea mea am atacat o multime de elemente oarecum ,,incomode", legate de actiunile mai mult sau mai putin ortodoxe ale Nato in Serbia si Bosnia-Herzegovina. Iar profesorul meu, care e un tip de milioane (un mosulica olandez, crescut in Africa de Sud, care a predat in toata lumea), apreciaza intotdeauna provocarile. Inainte de orice vizita la un organism international gen Curtea Internationala de Justitie, NATO etc, trebuie sa ii trimitem lui intrebarile noastre pentru a primi feedback si sugestii. Ieri i-am trimis intrebarile mele pt ICJ (International Court of Justice), unde vom merge astazi, si am primit un reply care m-a facut sa zambes: "Very good questions....the nuclear one is challenging and typically critical coming from you". Typically critical coming from me? Yuhu...asta inseamna ca am deja un ,,trademark" - fata cu intrebarile incomode. Si asta ma bucura. Pentru ca nu am batut 50 000 de kilometri ca sa fiu fata care da din cap si spune ,,Ihi...asa e". Am batut toti acesti kilometri ca sa "make a statement, take a stand", pentru ca acum e momentul sa o fac. Iar aprecierea profesorilor mei nu poate decat sa ma bucure, desi...daca sunt sincera cu mine, cred ca dezaprobarea lor nu ar fi putut sa-mi schimbe orientarea critica oricum...

Despre al doilea proiect la care am primit nota pana acum, cel de Midterm, despre apartheidul latino-american, practic a fost o abordare a problemelor globale legate de saracie si disparitate sociala din perspectiva neoliberala, care legitimeaza practicile capitaliste si respectiv cea marxista, vazuta in America Latina ca o alternativa (momentan America de Sud se ,,muta" catre stanga incet-incet). A fost cel mai complex proiect de pana acum, alaturi de cel despre Israel si Palestina care nu a venit inca inapoi :) si pot spune ca am pus f.mult suflet si in el. Ceea ce imi place la scoala americana este faptul ca ti se cere parerea. Toate proiectele de pana acum au fost proiecte in care se presupune ca trebuie sa-ti aduci aportul. E perfect sa cauti 20 de surse bibliografice (de altfel ni se cer minimum 10 pt fiecare proiect), atat timp cat nu se pierde din vedere si perspectiva TA asupra lucrurilor. Iar asta e un lucru de care nu prea am avut parte in cei aproape 20 de ani de scoala in Romania. Cred ca motivul pentru care sunt cel mai mandra de faptul ca am luat numai A este pentru ca au fost poate cele mai sincere proiecte pe care le-am facut vreodata. Au fost proiecte pe care sunt mandra sa spun ca mi-am pus semnatura, pentru ca ma reprezinta. As putea sa le dau oricui sa le citeasca si sa spun fara vreo umbra de indoiala "Eu CRED in ceea ce scrie acolo". Si da...e reconfortant sa poti face asta dupa ce in anii de facultate proiectele trebuiau sa fie in marea lor majoritate prafuit de academice. Nu ma intelegeti gresit, sunt f.mandra si de acele proiecte, pe care le-am scris cu toata seriozitatea si cu multa sarguinta, insa regretul meu este de a nu fi putut implica in ele mai mult din modul meu de a vedea lucrurile sau ca nu am putut-o face la modul oficial (de multe ori foloseam artificiul de a strecura o opinie personala sub forma unui citat indirect sau facand o referire voalata la un autor). Da...mediul american e mult mai flexibil si uneori e criticat pentru asta, insa va spun cu toata sinceritatea, dupa ce am trecut prin ambele sisteme de invatamant, cel autohton, profund academic si cel american, academic dar mult mai ,,open-minded", il prefer pe acesta din urma.

Ce am mai facut in astea doua saptamani?

- Am mai predat 3 proiecte, ale caror note le voi primi probabil saptamana viitoare.
- Mi-am stabilit tema pentru proiectul final, pe care il voi preda in 2 saptamani. "The Cultural and Social Identity of Eastern Europe between the Soviet Tenure and Globalization". Profesorul meu de IR, care iubeste provocarile dupa cum spuneam si mai sus :), a fost incantat de tema.
- Am fost la Utrecht, un oras absolut superb (promit ca pun linkurile la Photobucket, cu pozele de acolo)
- Am fost la Haga, unde - ironic - fusesem deja de 2 ori pentru stagiile la ICTY si ICC, dar nu apucasem sa vizitez. Mi-am luat o zi de "loisir" si am vizitat pe indelete Haga. E absolut superba. Am fost si la Maurithuis, muzeul unde se afla picturile lui Vermeer si Rembrandt. Am avut un mare soc, pentru ca ma asteptam la o intrare somptuoasa, unde sa fiu verificata ca la aeroport si la un pret de intrare piperat. Cand colo...intrarea e gratuita si erau aproximativ 4 persoane inauntru. Asta intr-o marti dimineata. O cladire veche, frumoasa, cu doar 2 etaje, dar unde se afla concentrate CAPODOPERE. Asta e tot ce pot sa spun. Olandezii au vrut sa fie asa, considera ca faci o vizita la Maurthuis si vezi tot ce e mai bun, intr-o ora sau mai putin de atat, in loc sa pierzi o zi invartitndu-te printre multe picturi care nu te intereseaza neaparat, incercand sa le gasesti pe cele celebre.
La Maurithuis am stat 5 minute in fata "Fetei cu cercel de perla", una din picturile pe care le ador...E incredibila senzatia pe care o ai aflandu-te efectiv in fata acelei panze. Dincolo de maestria lui Vermeer, de profunzimea privirii fetei, gandurile mele au alunecat fara voie la cartea lui Tracy Chevalier, pe care am indragit-o atat de mult. Chiar daca este doar o fictiune, modul in care a fost scrisa de Chevalier, cu atat de mult suflet si simtire, o face sa ramana pentru totdeauna parte din povestea acestui tablou. Tot de Vermeer, "View of Delft", o pictura in care aproape simti ca poti sa iti afunzi mana si sa atingi acoperisurile caselor...m-a dus cu gandul tot la cartea lui Chevalier si la modul in care prezinta Delftul. Apropo...saptamana viitoare ma duc la Delft cu toti colegii mei (i-am corupt sa mai iasa din barlog, pt ca nu prea sunt interesati de calatorii...un lucru pe care nu-l pot intelege...). Abia astept sa fiu ,,acasa la Vermeer".
- Pe 3-4 octombrie a fost ziua orasului Leiden, o desfasurare de forte absolut impresionanta (se sarbatoreste victoria asupra spaniolilor, in secolul 16. Practic, spaniolii au invadat orasul iar localnicii s-au refugiat pe un deal si au dat drumul la diguri, innecandu-i pe dusmani. In semn de recunostiinta, Wilhelm de Orania i-a pus sa aleaga ce isi doresc - facilitati in plata taxelor sau o universitate. Olandezii au ales universitatea si astfel a aparut una dintre cele mai vechi universitati din Europa, "Leiden Universiteit"). In fiecare an se sarbatoreste acest lucru...si e absolut incredibil ce pot face oamenii astia. In jumatate de zi, au asamblat Montagne-Rousse, Boostere si tot felul de minuni pe care le vezi in parcurile de distractii, plus - fiecare magazin si-a scos un stand in strada, vanzand diverse lucruri la preturi promotionale, iar restaurantele s-au intrecut in oferte de dulciuri si de bunatati. A fost o parada a sportivilor (echipe de fotbal, de gimnastica, pana si de ping-pong!) din scoli, fanfare...absolut superb. Ca sa nu mai vorbesc de concertele live in aer liber si de oamenii care dansau pe strazi pe melodii oldies sau dimpotriva, pe rock sau pe hiturile momentului. Eu, impreuna cu colega mea Alayna si cu Andy si avand ca "back dancers" restul trupei, am dansat pe "Breathless"-The Coors, "Walk of Life"-Dire Straits si pe arhicunoscutul "You can do it if you really want" :d, la un concert de oldies al unor olandezi, pe strazile din Leiden. A fost super! Foarte civilizat si, chiar daca au fost destui care s-au imbatat sau au devenit scandalagii, au fost 2 zile de PETRECERE in adevaratul sens al cuvantului.Iar a doua zi, totul era curatat de parca n-ar fi fost. Incredibil!
- Am avut un field-trip la o ferma de branza de langa Leiden, numita Clara Maria. Povestea e f.interesanta: o fosta studenta de-a profesorului nostru de IR, americanca, s-a dus acum 14 ani la ferma asta in vacanta(are si hotel). S-a indragostit de fiul proprietarei, a renuntat la facultate si s-a facut fermiera. Nu, nu e telenovela! :) Am fost sa vizitam ferma...a fost o distractie pe cinste, pentru ca pe langa masa copioasa de branza si explicatiile legate de producerea branzei si de fabricarea sabotilor olandezi, am jucat ceea ce se cheama ,,Burrengolf", un fel de golf care se joaca pe pajiste(unde pasc vacile, mai precis :) ), avand in loc de crosa o bata de lemn cu un sabot in varf. Ideea e sa lovesti cu sabotul respectiv o minge si sa o trimiti in diverse gauri marcate pe pajiste. Cert e ca alergi in cizme de cauciuc prin noroi, cam vreo 5 km de pajiste...pana cand nu mai stii de tine. Asta printre vaci! Dar e ATAT DE AMUZANT!!!!! A se vedea poza cu mine "in action":


- Am intrat intr-un proiect derulat de mama unei colege de masterat, pentru copiii cu nevoi speciale. Mama Alaynei preda copiilor cu nevoi speciale, in St.Louis si s-a gandit ca pentru ei ar fi ceva extraordinar sa poata comunica cu niste oameni aflati atat de departe, precum noi. Pentru ei ar insemna sa fie parte la o aventura in care altfel nu ar avea cum sa participe. Majoritatea sufera de autism, de paralizie sau de alte afectiuni cerebrale care fac imposibila o viata normala. Dintre masteranzi, cei care au dorit sa devina voluntari (printre care si eu) vor comunica timp de un an, zilnic sau cat de des posibil, cu unul dintre acesti copii. In paralel, pe un site special, putem pune fiecare poze din calatorii (impreuna cu scurte prezentari, ca pentru intelesul lor, pentru ca adora calatoriile) si in felul asta ei pot ajunge in locuri in care nu au visat vreodata. M-a impresionat f.mult proiectul asta si m-am implicat deja, am de gand sa fac cat pot eu de multe pentru ei. Eu voi avea in grija o fetita de 13 ani pe nume Kristen, suferinda de o afectiune cerebrala care a tintuit-o intr-un scaun cu rotile. Nu poate sa-si foloseasca decat o mana, trebuie sa fie hranita tot timpul de cineva si nu poate sa aiba grija singura de ea. Sper ca macar putin si de la departare voi reusi sa aduc putina veselie in sufletelul ei. Uneori ceea ce pentru noi inseamna foarte putin, pentru altii poate insemna totul...

Acum sunt in Koln, in Germania, am venit intr-o excursie de weekend. E un oras absolut extraordinar, nici nu ma asteptam sa-mi placa ATAT DE MULT! Domul e impresionant si orasul in sine e de o cochetarie maxima. Foarte-foarte frumos. Aici e si o petrecere de Oktoberfest in paralel, in centrul orasului, am trecut asta-seara pe langa cortul unde are loc petrcerea(un cort imens, de unde razbate miros de bere lol). Hotelul meu e chiar langa Dom si il vad pe geam, luminat frumos in noapte. Superb!

Maine ma duc la Bonn (e doar o calatorie de 20 de minute cu trenul) iar duminica ma intorc acasa in Leiden. Luni ma asteapta ,,Moot court", o simulare de proces la ora de INTERNATIONAL LAW. Avem un caz fictiv de crimes against humanity iar eu sunt apararea. Mi-am facut deja pledoaria, trebuie doar sa ma mai uit peste ea putin duminica, impreuna cu "my fellow barrister", Margo. Iar marti am o prezentare de articol la ora de IR ("The Collapse of Globalism and the Reinvention of the World"), unde va trebui sa le prezint celorlalti (asta e metoda profului, practic noi "ne predam" unii altora in cadrul cursului) perspectiva lui John Ralston Saul asupra globalizarii in raport cu intoarcerea la statul national. Abia astept!

Va pup pe toti si va rog sa nu va suparati pe mine ca nu scriu emailuri individuale, insa am atatea de zis si atatea persoane dragi carora sa le povestesc incat ar trebui sa scriu non-stop. Asa incerc sa va tin la curent cu tot ceea ce fac aici si sa va impartasesc - fie si virtual - o parte din experientele mele.

Diana